Deunazi am iesit la o intrunire cu vechi colegi (unii numiti chiar prieteni in anumite contexte) cu care am lucrat in echipa din compania unde activez si azi. Fiecare a pornit pe un alt drum. Ne-am intalnit acolo acum cativa ani. De fapt, ei au venit pe parcurs si am incercat sa facem o echipa inchegata. De cand s-au schimbat lucrurile si au mai plecat din acest loc, ne-am tot strans la diverse reuniuni si sarbatoriri ca sa depanam amintiri si sa vedem fiecare ce mai face si cu ce-si mai omoara timpul.
M-am pregatit de aceasta intalnire cu toata bucuria si entuziasmul cuvenit stiind ca sunt intotdeauna placute astfel de evenimente. Mai ales cu gasca de indivizi care mai decare mai zapacit si "desucheat".
Observ insa ca tot ceea ce ne-a legat o perioada de timp a fost locul de munca. Acolo aveam activitati comune si poate si pasiuni comune. Acum, ca doar cativa am mai ramas acolo, ii simtyeam pe ceilalti straini de mine si de viata mea si simteam ca nu mai pot sa ma integrez in echipa si ca fiecare are alt context la care sa se ralieze. Nu cautam gasca pentru extraordinara prietenie care ne lega ci pentru ca ma scoteau din starea cotidiana si toti "munceam" in echipa pentru a ne simti bine. Din pacate, echipa s-a destramat odata cu accederea fiecaruia la alta echipa. Am vazut un Silviu total schimbat, fara acel entuziasm nativ de a face glume deplasate sau nesarate care erau deliciul mesei atunci cand ieseam in gasca. Am vazut o Cami mult prea departe de lumea noastra. Acum umbla in cercuri unde se joaca jocuri de societate, cu oameni care merg la evenimente mondene. Are un job intr-o alta organizatie, cu alte viziuni de parvenire decat organizatia veche. Viziuni care se potrivesc cu felul ei de a vedea lumea. Am vazut o Marie care parea total debusolata si care vorbea cu stangacie dar si cu obisnuita discretie de noua relatie. Mi s-a parut aproape singura entuziasmata sa ne vada si sa vrea sa stie cat mai multe despre fiecare. Cami avea ceva de obiectat sau de concluzionat sau de sfatuit pentru fiecare. Silviu le cam stia pe toate. Ancuta a ramas acelasi copilzapacit si care spune tot ce are pe suflet iar Alexandra mi s-a parut cea mai stinghera si cea care nu-si gasea deloc locul in peisaj. De altfel, asa ma simteam si eu. Eu insa, incercam sa-i portretizez pe fiecare si sa-mi dau seama unde anume s-a produs schimbarea.
Sau poate ca m-am schimbat eu? Sau poate sunt doar invidioasa ca ei au reusit si in afara organizatiei si ca poate ne e frica sa nu esuam noi, restul? Nu stiu exact acum dar stiu ca nu ma mai regasesc in acest grup de oameni. Ca poate m-am regasit atat cat sa evadez chiar eu din cotidian. Ca poate i-am folosit doar ca sa pot sa nu ma mai gandesc la ale mele? Nu stiu nici asta. Stiu doar ca, daca e sa ma intrebati acum daca am prieteni pot spune ca nu. Am doar cunostinte si poate oameni bine intentionati care ma vor in jurul lor din anumite motive si care poate vor doar sa arate ca ei pot sa sara la nevoie in ajutorul cuiva....
Sau poate asa se manifesta maturizarea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu