Principii interesante

Principiul 1: Orice persoana pe care o intalnesti in drumul tau prin viata este persoana potrivita

Chiar daca suntem inclinati sa spunem exact opusul, mai ales atunci cand in viata noastra apar persoane care ne ranesc si ne marcheaza emotional pentru o eternitate, nimeni nu apare intamplator in viata noastra. Oamenii nu sunt niciodata o intamplare. Intersectarea noastra cu o anumita persoana nu este nici ea o intamplare. Fiecare persoana cu care interactionam, indiferent ca este o interactiune pozitiva sau negativa, este menita sa ne invete ceva. Fiecare persoana este ACEA persoana. Persoana potrivita!

Fiecare persoana din jurul nostru reprezinta un ‘ceva’ anume in destinul nostru. Aparent, unele persoane au un efect benefic asupra noastra, ajutandu-ne sa amelioram sau sa indreptam o situatie anume. Aparent, unele persoane pe pun piedici serioase in a ajunge acolo unde ne dorim. Fiecare persoana isi traseaza o linie, mai mica sau mai mare, in linia mare a destinului nostru. Fiecare in parte ne ajuta insa sa ne insusim lectia si sa facem un pas inainte in propria evolutie. Da, fiecare persoana pe care o intalnim in calea noastra este PERSOANA POTRIVITA. Sa nu avem regrete ca am intalnit-o.

Principiul 2: Ceea ce ti s-a intamplat este singurul lucru care ti s-ar fi putut intampla

Ai fi inclinat sa spui ca NU, nu este asa. TOTUL (=ceea ce ti s-a intamplat) s-ar fi putut intampla in mii si mii de alte feluri. Totul s-ar fi putut intamplat astfel incat tu sa eviti sa treci prin ceea ce ai trecut. Totul s-ar fi putut intampla intr-un fel mai bun, mai luminos, mai putin dureros decat modalitatea in care ti s-a intamplat realmente. Ai fi inclinat sa-ti faci mii de scenarii cu privire la maniera in care ai fi putut sa reactionezi intr-o situatie anume sau fata de o persoana anume. Ai fi inclinat sa-ti adresezi in sine de o mie de ori ‘cum ar fi fost daca as fi procedat altfel”. Ai fi inclinat sa-ti juri de o mie de ori ca daca ai mai trai inca o data acelasi lucru ai proceda altfel, fara sa faci aceleasi greseli. Dar ai fi inclinat sa spui gresit…

Absolut nimic nu ar fi putut sa fie in vreun alt fel. Nici in cel mai insignifiant detaliu. Universul are cursul lui si legile dupa care isi desfasoara totul pe care il experimentam noi. Ceea ce ai trait este singura si unica experienta pe care ai fi putut sa o traiesti. Ceea ce ti s-a intamplat este exact ceea ce ar fi putut sa ti se intample. Ceea ce ti s-a intamplat este fix ceea ce TREBUIA sa ti se intample. Ceea ce ti s-a intamplat era ceea ce trebuia sa aiba loc pentru ca tu sa-ti inveti lectia si sa mergi in continuare pe drumul tau. Chiar daca ne sfideaza puterea de intelegere, chiar daca lasa urme eterne in suflet, chiar daca ne jignesc inima si egoul, bune sau rele, in functie de felul in care le percepem noi, situatiile pe care le intalnim in viata sunt fara doar si poate perfecte.

Principiul 3: Fiecare moment in care incepe ceva este momentul potrivit pentru a incepe

Parca niciodata nu este bine sa inceapa ceva. Parca niciodata MOMENTUL nu este momentul potrivit. Parca niciodata nu suntem pregatiti realmente pentru a face loc unui altceva, unui altcuiva in viata noastra. Intotdeauna avem nevoie de mai mult timp pentru a ne pregati de intrarea acestui lucru in viata noastra. Niciodata nu avem suficient de mult timp incat sa finalizam aceasta pregatire. De cele mai multe ori, viata ne ia prin surprindere. De cele mai multe ori, ne lasam luati prin surprindere. Dar ceea ce trebuie sa se intample se intampla la momentul potrivit. Nici mai devreme, nici mai tarziu decat la momentul potrivit. Atunci cand suntem pregatiti pentru ca acel ceva, el se va afla acolo, pregatit pentru a incepe. Noi suntem pregatiti pentru el?...

Principiul 4: Ceea ce s-a terminat e terminat.

Oricat ai incerca sa impiedici un lucru in a se termina, cand este timpul potrivit sa se termine, se va termina. Este o stare pe care trebuie sa o accepti ca atare, cu gandul ca te va ajuta sa evoluezi. Orice lucru care se termina este menit sa faca loc altuia nou. Iar lucrul nou, mai devreme sau mai tarziu, la momentul potrivit, va aparea. Orice lucru care s-a terminat a fost o experienta care a trebuit traita. Imbogatit cu ea, poti trece la etapa urmatoare, etapa in care pornesti iarasi in calatorie, cautand, afland, facand iar greseli, invatand din ele, facand loc altor experiente in viata ta, pregatindu-te pentru ele. Cand un lucru s-a terminat, chiar daca in urma lor vor exista regrete, amintiri, pareri de rau, gandeste-te ca scopul lui a fost ca tu sa inveti ceva. Sa mergi mai departe si sa fii pregatit pentru alte lucruri care apar in viata ta.

Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a II-a

            Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea lui Pamela Anderson. De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face fără ea: nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam Rotschild), nici copii (vezi mama).

            Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere.

Cele mai în vârstă intră în categoria „femei bine”. „Femeile bine” sunt acelea care au împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39. Oricum, la femei nu are importanţă vârsta, ci cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi să spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi primeşte deja pensie.

            Femeia este subiectul celor mai multe cântece de dragoste, de aceea dragostea este întotdeauna un cântec. Tata spunea că fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit. Cea mai mare calitate a femeii este zestrea. Cel mai mare defect al femeii este maică-sa. Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie: zestrea fără nevastă şi soţ fără soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două mari invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace.

            Femeile se pot împărţi, după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii:

femeile care au suflet şi sunt stimate, cele care au caracter şi sunt admirate şi cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate. Eu nu ştiu de ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci de-a v-aţi găsitelea. Unchiul Costel îi şoptea lui tata despre una: „Ce mi-am căutat mi-am găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical”.

            Femeia este de genul feminin, deşi unele poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie. Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă. De aceea se pricepe atît de bine să mişte şoldurile. Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A doua femeie au fost toate celelalte.

            Cică Eva a păcătuit când a muşcat din măr. E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, când mama era plecată de acasă, l-am auzit pe tata, care era cu o vecină în salon, strigându-i: „Ho, nebuno, nu mă muşca!”. Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr. Într-adevăr, când a ieşit el din cameră, avea urme de muşcătură pe gât, exact acolo unde este mărul lui Adam. Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei: „Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!”.
Eu l-am întrebat: „Despre ce şarpe vorbeşti, că acasă nu trebuie să vină decât mama!”.

            Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu toţi sfinţii, aşa cum scrie la Biblie. Când s-a înapoiat mama, i-am cerut să-mi explice legenda. În loc să-mi explice mie, i-a explicat lui tata, după care l-a gonit din Rai şi abia după două luni s-a întors.

            Atât ştiu despre femei. Pentru rest am să mă uit pe gaura cheii.

Andrei Ionescu - daca se tine de treaba, va deveni un mare poet

dar daca totusi vei porni

tacut a-mi pipai abisul

citeste-ma spre-a ma iubi

tu care-ti cauti paradisul

si-n suflet patimile-ti gem

deplange-ma...sau te blestem

dar daca tosusi vei vedea

ca incercarea ti-e secatuita

incearca doar odata a avea

cum am si eu inima plumbuita

incearca inca-odata a ma gasii

sau singur intre aste umbre voi murii

Asphalt-tango

asfaltul zace-nnecat sub ploaia sarata

oglindind in baltile sale cerul violet

tuna si fulgera decand esti plecata

si fara tine ma simt incomplet

si ploua continu de spala pamantul

de vina ce-o poarta , de sumbrul pacat

o lacrima curge si-mi uda obrazul

prea palid,prea rece,prea intristat

ascuns la vedere in mintea-mi inchisa

astept...si te-astep...tot te-astept...

ma gandesc pe-ntuneric cu lumina aprinsa

ca-i perfect...e perfect...sunt defect...

Cancer

mai scutur de scrum o tigara

si privesc cum zambind

tu langa mine zaci goala

la vremuri mai bune visand

afara e frig si e vifor

lumini se mai vad fulgerand,

si inimile noastre pline de dor

cad arzand.

ce vise visaram

ce clipe,ce sarutari

dar iata ca vine lumina

si noi ne-mprasitiem printre zari

cu ultima atingere de buze

se sparge si visul placut

tu te ridici si-mi cer scuze

ca-atunci cand trebuia sa vorbesc am tacut

femeie

intunericul are chip de femeie

si-n ochi ei vezi astri ce cad

luni pline si sori care ard

vezi cerul cu stele si nori plini de ploi

vezi dragostea toata si-apoi

din-naltele ceruri te coboara-n noroi

si vise ce-s sterse de lacrimi si ploi

intunericul are chip de femeie

cu ochi caprui si parul brunet

cu pielea ei fina si corpu-i perfect

iti ofera iubire,agonie si zbieri

dar ea niciodata n-o sa-ti dea ce ii ceri

o sa-ti dea ce-ai nevoie o sa-ti dea ce-ti doresti

o sa-ti ia din putere dupa ea sa cersesti

intunericul are chip de femeie

dar totusi il cer zi de zi

pana-atunci am sa stau in lumina galbuie

si-am sa-te-astept sa revi

in mine

ma ghemuiesc in corpu-mi de ceara

si sangerez tacut ore-ntregi

in mine curg lacrimi seara de seara

nici nu-ti cer nici nu vreau sa-ntelegi

dar totusi incerci a-ntelege

si intri-n abisul gandului meu

imi ridici capul din balta de sange

sarutandu-mi aceiasi tampla mereu

apoi te asezi alaturi de mine

imi iei corpu-n brate,ma vindeci usor

goliciunea mi-o acoperi cu tine

si-ntunericul mi-l faci in culori

Se sting usor ale verilor muze

Si nori umplu balti in asfalt

Miroase iar a genocid printre frunze

Miroase-a tamaie,miroase-a-nghet

Miroase a gol si-nauntru si-afara

Miroase-a foc de lemne si jar

Pe lume se-asterne o perpetua seara

Si miroase mereu a coniac in pahar

Miroase a lene si nepasare

In timp ce oameni dorm acoperiti de carton

Doar ochii lor se mai vad in culoare

Restu-i tot un tablou monocrom

Fericire...sau..iluzie

Ma intreb de multe ori de ce nu putem fi cu adevarat fericiti? De ce noi oamenii nu invatam sa traim in prezent? De ce toate trairile noastre si senzatiile noastre sunt strict legate, in mare parte de trecut, si un pic (in ultima vreme, din ce in ce mai des) de viitor?
Alegem singuri sa ne "flagelam", sa ne pedepsim alegand sa fim nefericiti. Toate cate se intampla in viata asta sunt predestinate. Niciun pas sau gand sau zambet nu e acolo pus in van. Toate fac parte dintr-un plan bine pus la punct. Un scenariu in care noi suntem actorii principali. Numai ca acest scenariu care e relativ simplu la inceput, e gandit sa fie simplu, e complicat de, ghiciti cine? Chiar de noi oamenii. Toate miscarile naturii sunt ciclice. Asa e si viata noastra. Orice am face si oricat am amana momentul, vom deveni ceea ce am fost meniti sa fim. Numai ca ne place sa complicam acest "grater plan" faurit pentru noi. Din pacate, il complicam cateodata atat de rau incat ceea ce trebuia sa fie un eveniment fericit devine unul insipid deoarece avem grija sa ajungem la el pe cararea ce mai lunga, atunci cand deja si-a pierdut orice farmec. Sau poate asteptam sa mai primim o lectie inainte de a reveni cumintei pe calea aleasa pentru noi. De ce ne agatam cu disperare de trecut? Sau de ce inventam scenarii pentru viitor cand stim bine subconstient ca probabil niciunul nu va fi adevarat sau nu se va implini becauseThat wasn't meant to be.

Am ales constient sa traiesc in trecut vreo 2 ani din viata. Ani in care nu stiu ce am pierdut pentru simplul fapt ca nu prea am fost prezenta in viata mea. Am fost setata pe pilot automat (sa mananc, sa dorm, sa ma spal, sa merg la job). In rest, in mintea mea retraiam iar si iar momente din viata mea inainte de acesti 2 ani. Inventam scenarii optimiste despre cum voi recupera viata de dinainte. Mergeam pe trada si visam cu ochii deschisi la aceste "filmari". Ba si vorbeam (singura, evident) cu personajele din viata mea imaginara. Biete personaje (mai bine zis, personaj) - era prezent de multe ori in cateva locuri in acelasi timp. Si traiam sa, amestecand realitatea cruda (cand ma mai trezeam si realizam ca e in van) cu infinita visare si speranta alimentata incontinuu de mintea mea. Am realizat cat de mult poti trai in interiorul mintii tale fara sa ai mare nevoie de ce-i in jurul tau.

Am avut nevoie ca tatal meu sa se "sacrifice" pentru ca eu sa ma trezesc si sa vad Omul asa cum e. Fara valul diafan in care-l imbracasem eu de atata amar de vreme, fara scuzele pe care le inventam la tot pasul, fara iertarea pe care o visam sa i-o daruiesc. Acum, cand un om drag mi-a deschis ochii nu pot decat sa-ti cer iertare Tatal meu ca nu am ascultat sfatul tau si sa iti cer iertare ca l-am pus in fata cortegiului tau pe Omul care m-a ranit atat de mult si, prin mine, si pe tine.

Am realizat ca ceea ce am trait era de fapt o fericire fabricata de imaginatia mea, o iluzie si ca viata chiar e o carte (cu toata metafora permisa). O carte de fictiune, cu multe capitole. Poate un best seller vreodata. Dar, de cele mai multe ori, un roman dramatic, imbracat in iz de romantism imaginar (sau imaginat?).

Ganduri....

V-ati uitat vreodata la copii? Adica, sa va luati un ragaz si sa-I urmariti cu atentie? Au gesturi care sunt de om mare, au grimase atat de serioase de zici ca mii de ganduri zac sub fruntea lor; au replici pline de seriozitate si talc…uneori, ne uimesc cu inteligenta lor nativa. Ce ma frapeaza cel mai mult e ca lor nu le e teama sau rusine sa te priveasca-n ochi. Se pot uita la tine minute-n sir, direct in ochii tai. Fara sa creada ca e deplasat sau sa se rusineze. Ei fac ceea ce cred si simt intr-un moment sau altul. De ce noi nu putem face asta? Noi, oamenii mari? Noi ferim privirea sau ni se pare ca cineva ne ofenseaza sau poate ca e chiar obsedat daca se holbeaza la noi. E adeavarat. Unii poate ca sunt obsedati si isi imagineaza diverse doar uitandu-se la cineva. Dar, in fond, de ce-I privim pe altii?

De curiozitate….Poate vedem o fata interesanta, o haina care ne place sau poate ni se pare cunoscuta persoana si incercam sa ne-o amintim. Eu privesc de cele mai multe ori din motivele enumerate mai sus si chiar cred ca si majoritatea celor din jur fac acelasi lucru. Cu toate astea, de ce ne deranjaza cand suntem priviti? Pentru ca ni se pare ca ni se invadeaza intimitatea. Pentru ca oamenii sunt curiosi; privesc fete ca sa vada reactii, mimica, grimase. Ne intoarcem la intrebarea: de ce privesc copiii si de ce ei au curajul sa-ti sustina privirea? Poate fiindca ei sunt atat de puri? Pe langa faptul ca au o curiozitate nativa: sunt in punctul in care trebuie sa cunoasca totul din jurul lor, ei sunt ca atat de curati sufleteste si trupeste incat nu au de ce sa plece privirea rusinati ca cineva ar putea sa le citeasca pe fata vreun secret  tainic.

De cate ori o prvire de copil v-a facut sa va uitati in pamant sau sa priviti in alta parte?

Pe mine, de multe ori. Oamenii nu sustin privirea altor oameni si nu le place sa fie priviti de teama sa nu li se afle gandurile sau secretele. Copii nu au secrete, ganduri ascunse. Ei sunt atat de puri! Cand anume ne pierdem copilaria, puritatea, inocenta? Undeva, ceva se modifica in psihicul nostru. Devenim mai inchisi, suspiciosi, selectivi, introvertiti, greu de patruns. Nu lasam sa se vada decat ce credem sau dorim noi. Sau poate, chiar ne prefacem – de multe ori (?)

Cred ca, daca toti ne-am pastra macar o treime din puritatea si inocenta copilariei am fi mai fericiti. Poate nu ar mai exista bine si rau; extremele acestea care ne guverneaza si ne distrug copilaria. Oricum, sunt niste notiuni relative Binele si Raul. “Binele” cuiva poate insemna “Raul” altcuiva.

A discerne, la fel, o notiune teoretica ce tine de context, de background, de educatie. Nu sunt niste “poli” siguri, dupa care te poti ghida. Poti doar sa te gandesti cata valoare si influenta au pentru tine, ca individ. Cei mai mari criminali din lume credeti ca au recunoscut raul facut? Nicidecum. Ba, mai mult, au crezut cu tarie ca fac un bine – fie ca au omorat femei pentru ca erau curve sau au ars case in numele lui Dumnezeu, pentru purificare.

Copiii se nasc puri dar devin ceea ce rezulta in urma educatiei primite. Daca ii inveti inca de mici sa ucida sau sa fure, vor sti ca asta e calea si ca nu-I ceva rau, de fapt. Sau sa cerseasca prefacandu-se ologi. De aceea multi capi ai gastilor de cersetori si huligani se folosesc de copii. In primul rand fiindca sunt minori si nu inta sub incidenta unor pedepse aspre si, in al doilea rand, fiindca fac ceea ce invata crezand ca aceea e calea. Ei nu vad raul. Ei sunt un teren “virgin” pe care se poate cultiva ce se doreste de catre societate. Mintea lor e ca un burete care poate absorbi foarte multa informatie.

Depinde numai de noi ca odraslele noastre sa fie OAMENI.