Pentru noi, femeile...

Sunt momente in viata cand ti-e atat de dor de cineva, incat iti vine sa-l scoti din visele tale si sa-l imbratisezi cu adevarat!

Orice dezamagire ascunde o poveste si orice poveste ascunde un deznodamant fericit sau trist. Oricare ar fi deznodamantul tau ia aminte: daca acum razi maine poate totul se va prabusi si vei plange; daca acum plangi poate ca maine vei rade. Viata e o ruleta, un joc de noroc, un drum de munte cu suisuri si coborasuri. Oricare ar fi povestea ta, pastreaza-i esenta pentru tine, pastreaza amintirile frumoase: doar cu ele vei ramane si vor fi ale tale si numai ale tale.

Nu spune lumii tot…lumea e rea si te va judeca. Nimeni pe lumea asta nu va sti mai bine ce-i cu tine sau ce-i in sufletul tau decat TU. Poarta o masca a ceea ce vrei tu sa fii intr-o zi anume…chiar daca sufletul tau sangereaza…poarta masca si ascunde-te sub ea…fii vesela intr-o zi in care ai aflat inca ceva care ti-a zdrobit inima…fa-ti curaj si infrunta destinul. Lucrurile sunt date pe lumea asta cu un scop…orice intamplare va duce la alta si la alta…e o inlantuire si toate se intampla cu un rost. Iesi din tine si cerceteaza cee ce ti se intampla cu un ochi critic…incearca sa gasesti explicatii pt o intamplare sau alta.

Fiecare are ceva pus deoparte care-I doar al lui…si il vom gasi intr-o zi …trebuie numai sa avem rabdare si sa speram. Lumea nu se termina atunci cand s-a terminat o iubire…viata continua…atata timp cat vom respira vom stii sa iubim in continuare. Chiar daca uneori ni se pare ca viata nu mai are niciun rost, ca ratacim pe luma fara scop, ca s-a terminat si ca nu stim cum sa o luam de la capat nu e asa…intr-o zi, dimineata, te vei trezi si vei spune: e o zi noua dintr-o viata noua, dintr-un capitol nou. Cand o usa se inchide,alta se deschide; dar sunt dati cand ramanem atata timp privind una inchisa incat nu putem vedea toate celelalte care sunt deschise pentru noi. Nu zabovi prea mult in fata usii inchise. Fa-ti curaj si bate la celelalte si deschide-le. Vei vedea ca la un moment dat vei patrunde pe usa care-ti era destinata. Nu te descuraja daca pana la ea ti se vor mai inchide altele si altele. Invata din greseli, invata din experienta acumulata, nu regreta nimic din ceea ce ai facut. Regreta numai ceea ce nu ai facut si spune-ti ca data viitoare vei avea curaj sa faci ceva ce-ti doresti…… dar poate ti se pare inacesibil sau poate ti se pare ca vei primi dezaprobarea “publicului”. Nu te lasa judecata de cei din jur. Ceea ce faci faci doar pentru tine si atat. Ai toata viata inainte si ai de partea ta puterea de a darui lucruri atat de frumoase celorlalti. Nu trai prin altii sau pentru altii: in primul rand traieste pentru tine si prin tine. Doar asa vei putea sa daruiesti un pic din tine si celorlalti. Nu darui tot, pastreaza si pentru tine o bucatica. Aminteste-ti ca atunci cand ai dat tot si ai fost calcata in picioare ti-a fost greu sa te aduni, sa te ridici.

Nu te ghida doar dupã aparente, te pot însela. Nu cauta bogotia, si asta dispare.

Iubeste cu tot sufletul, daruieste-te cui iti place si nu regreta nimic. Deschide-ti din nou inima, iesi din carapace, gaseste o persoana care sa te faca sa uiti de tine. Cauta acea persoana care sa te faca sa zambesti ...e suficient un zambet ca sa se faca lumina intr-o zi intunecata. Gaseste acea persoana care sa-ti faca inima sa zambeasca...viseaza la ceea ce vrei sa visezi. Ai incredere iar in oameni chiar daca-ti vor insela din nou asteptarile…Viata e scurta si oricate masuri ne-am lua tot vom suferi esecui, dezamagiri…vom fi inselate, vom plange mai intai pentru soti sau iubiti, apoi pentru copii, la un moment dat si pentru parinti…Cu toate astea, daca nici noi nu pastram speranta vie, cine sa o pastreze?

Suntem complicate, asa spun barbatii, si cine sa ne mai inteleaga? Asa e…cine? Nimeni…doar noi. Noi avem puterea sa renastem din propria cenusa, noi avem puterea sa ne stergem lacrimile si sa ne ridicam privirea cu mandrie, noi suntem in stare sa radem atunci cand ni se cere chiar daca cu un minut in urma am plans si chiar daca in suflet avem doliu, noi suntem in stare sa lasam durerea noastra deoparte si sa aducem alinare unei persoane care are o alta durere. Si da, suntem complicate si complexe dar iubim si iertam cu tot sufletul.

FEMEIE:

Du-te acolo unde vrei sa mergi. Fii ceea ce vrei sa fii…ai doar o viata si o oportunitate pentru a face tot ceea ce vrei si iti propui…

Cu timpul...

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un
viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te
intorci la trecut.
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata
fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar
pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa
nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si
ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea
inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot
continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a
ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil
ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de
fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o
fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte
si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta
va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt
imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum
s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa
spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca
vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul..."

Tu....

Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…

"Am zarit lumina pe pamant

Si m-am nascut si eu

Sa vad ce mai faceti.

Sanatosi, voinici?

Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.

Nu am timp de raspunsuri,

Abia daca am timp sa pun intrebari.

Dar imi place aici.

E cald, e frumos

Si atata lumina incat

Creste iarba.

Iar fata aceea, iata

Se uita la mine cu sufletul . . .

Nu draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi.

Din mana ta.

Imi place ca tu stii s-o faci

Amara."

                               M. Sorescu

Poezii

"Far' a te sti decat din presimtire,

Din marturii si nemarturisire,

M-am pomenit gandindu-ma la tine

Si m-am simtit cu sufletul mai bine."

                                                  T. Arghezi

Multumesc, prieten drag...

Viaţa- pocal de mântuire.

Când înţeleg viaţa şi când reuşesc să o înţeleg?/

 Când plâng , când cred, când ascult, când mă gândesc, timpul, irevesibil, zi de zi, îmi cere tributul său:clipa prezentă./

Sângele convingerilor mele se schimbă; primesc, donez din acest sânge şi mă înnoiesc./

 Şi...deseori n-aş vrea să mai plătesc tribut timpului...; amestec lacrimi, încredere, speranţă, zâmbete şi le ofer, zi de zi, în acest pocal: viaţa mea./

Sacrificiu valid? Mă întreb. Ofertă primită?...şi timpul continuă să-mi ceară./

Vreau să-l satur ..sau vreau sa mă absolv? Oricum nu reuşesc. Mai ofer un pocal şi încă unul. Mă îmbăt cu viaţa mea dar nu pot plăti întregul preţ./

Sunt obosit şi..sparg acest preconceput şi  pocalul lui..şi atunci înţeleg:  viaţa, paradoxal sau nu, o primeşti dacă o oferi...

Copilaria

Viata mea incepe in data de 25 ianuarie, o zi de iarna fericita pentru parintii mei care asteptau acest copil de aproape 15 ani.
Copilaria, de cand incep sa-mi amintesc, a fost calauzita in totalitate de bunica mea care locuia cu noi si care m-a crescut (eu gradi n-am vazut vreodata - dar au avut grija ai mei sa stiu sa scriu si sa citesc inca dinainte sa merg la scoala).
In rest, joaca impreuna cu copii de pe strada presupunea sa nu parasesc perimetrul casei, trotuarului. Imi amintesc cum am simtit pt prima data cand am iesit de pe strada mea: lumea parca era alta, nu stiam unde ma aflu, nu stiam sa ma orientez. Bineinteles ca iesirile erau numai impreuna cu vreun adult din casa, nicidecum cu alti copii de varsta mea. Fiind tinuta asa, sub un clopot de sticla eram extrem de timida: acel tip de copil care se ascunde dupa mama sau tata daca cineva i se adreseaza si care sta numai cu capul aplecat si cu ochii-n pamant. Nu era deloc sociabila si nu raspundeam la intrebarile celorlalti adulti cu care se intalneau ai mei.

Cu copii ma jucam numai atat cat imi era permis sa stau afara. Ba uneori eram atat de suparata ca nu aveam voie sa ies desi ii auzeam pe cei de varsta mea cum se joaca pe strada. Plangeam adesea din cauza asta si ma certam cu mama care ma apostrofa si ma mai si atingea uneori cand deveneam "obraznica" si-i spuneam ca o urasc.

La scoala eram dusa si adusa mereu. Nu incapea loc sa fac vreo miscare. De asemenea, asteptarile legat de notele mele erau foarte mari. Imi aduc aminte ca acum ziua in care am luat un 9 la dictare, printre toate notele de 10, o pata neagra. Am plans pana sa ajung acasa numai gandindu-ma cum ma va certa mama.

Mama a fost cocosul in casa. Ea dicta educatia mea si modul in care se va face. Tata nu avea niciun cuvant. Totul trebuia aprobat de mama. Am crescut intr-o familie foarte stricta, cu reguli care nu se puteau incalca, reguli pe care nu le-am priceput niciodata: nu m-au ajutat nemaipomenit - in afara faptului ca am pasit total nepregatita in viata si mai ales, foarte timida si fricoasa.

Ma rog, probabil ca au vrut sa ma ajute, sa-mi fie bine..Asa era inteleasa educatia atunci, desi altora nu li se aplica acelasi tratament si asta ma intriga cel mai tare si i reprosam mamei ca ceilalti copii sunt mai liberi decat mine.

In fine, am trecut prin generala fara sa merg macar in vreo excursie. Pana si la serbarea de final a venit mama sa ma ia ca stateam prea mult:)).

Mereu am trait uitandu-ma peste umar si cantarind de 1000 de ori pana sa iau o decizie majora pt existenta mea. Mereu am stat, cum se zice: "cu frica-n san".

Din pacate, pt mine si pt formarea mea ca individ, parintii mei nu au fost tocmai un model de urmat in viata insa au stiut foarte bine sa ma manipuleze astfel incat sa nu ies din cuvantul lor. Am vazut in casa multe lucruri cu care m-am rusinat. La mine nu venea nimeni niciodata si nu pentru ca mi s-ar fi interzis ci pentru ca nu vroiam ca restul sa vada "realitatea".

Am fost mereu un copil gras (supraponderal), pentru varsta mea. Toata "exploziaa" mea a inceput inca din frageda copilarie. Am fost un copil nascut cu dificultate, sub greutatea normala, in complicatii (mama era destul de inaintata in varsta). Nu mancam cand eram micuta...mereu slaba si fara pofta asa ca ai mei au crezut de cuviinta sa ma indoape cu vitamine de tot felul. Asa ca, la varsta de 5 ani am inceput sa mananc...oameni buni..infulecam de-a dreptul. Asa am ajuns sa fiu grasa...lucru care m-a bantuit intreaga copilarie, adolescenta, tinerete....

Astept si de la voi alte experiente triste din copilarie.... 

Buna seara, O sa ma numesc..pe scurt...Gazda Dvs de acum inainte. O sa va rog, ca, pe moment sa imi povestiti si voi despre...voi. Dupa cum ati vazut, ne numim: viata, asa cum e...Asa ca, hadem sa vorbim despre ...viata