V-ati uitat vreodata la copii? Adica, sa va luati un ragaz si sa-I urmariti cu atentie? Au gesturi care sunt de om mare, au grimase atat de serioase de zici ca mii de ganduri zac sub fruntea lor; au replici pline de seriozitate si talc…uneori, ne uimesc cu inteligenta lor nativa. Ce ma frapeaza cel mai mult e ca lor nu le e teama sau rusine sa te priveasca-n ochi. Se pot uita la tine minute-n sir, direct in ochii tai. Fara sa creada ca e deplasat sau sa se rusineze. Ei fac ceea ce cred si simt intr-un moment sau altul. De ce noi nu putem face asta? Noi, oamenii mari? Noi ferim privirea sau ni se pare ca cineva ne ofenseaza sau poate ca e chiar obsedat daca se holbeaza la noi. E adeavarat. Unii poate ca sunt obsedati si isi imagineaza diverse doar uitandu-se la cineva. Dar, in fond, de ce-I privim pe altii?
De curiozitate….Poate vedem o fata interesanta, o haina care ne place sau poate ni se pare cunoscuta persoana si incercam sa ne-o amintim. Eu privesc de cele mai multe ori din motivele enumerate mai sus si chiar cred ca si majoritatea celor din jur fac acelasi lucru. Cu toate astea, de ce ne deranjaza cand suntem priviti? Pentru ca ni se pare ca ni se invadeaza intimitatea. Pentru ca oamenii sunt curiosi; privesc fete ca sa vada reactii, mimica, grimase. Ne intoarcem la intrebarea: de ce privesc copiii si de ce ei au curajul sa-ti sustina privirea? Poate fiindca ei sunt atat de puri? Pe langa faptul ca au o curiozitate nativa: sunt in punctul in care trebuie sa cunoasca totul din jurul lor, ei sunt ca atat de curati sufleteste si trupeste incat nu au de ce sa plece privirea rusinati ca cineva ar putea sa le citeasca pe fata vreun secret tainic.
De cate ori o prvire de copil v-a facut sa va uitati in pamant sau sa priviti in alta parte?
Pe mine, de multe ori. Oamenii nu sustin privirea altor oameni si nu le place sa fie priviti de teama sa nu li se afle gandurile sau secretele. Copii nu au secrete, ganduri ascunse. Ei sunt atat de puri! Cand anume ne pierdem copilaria, puritatea, inocenta? Undeva, ceva se modifica in psihicul nostru. Devenim mai inchisi, suspiciosi, selectivi, introvertiti, greu de patruns. Nu lasam sa se vada decat ce credem sau dorim noi. Sau poate, chiar ne prefacem – de multe ori (?)
Cred ca, daca toti ne-am pastra macar o treime din puritatea si inocenta copilariei am fi mai fericiti. Poate nu ar mai exista bine si rau; extremele acestea care ne guverneaza si ne distrug copilaria. Oricum, sunt niste notiuni relative Binele si Raul. “Binele” cuiva poate insemna “Raul” altcuiva.
A discerne, la fel, o notiune teoretica ce tine de context, de background, de educatie. Nu sunt niste “poli” siguri, dupa care te poti ghida. Poti doar sa te gandesti cata valoare si influenta au pentru tine, ca individ. Cei mai mari criminali din lume credeti ca au recunoscut raul facut? Nicidecum. Ba, mai mult, au crezut cu tarie ca fac un bine – fie ca au omorat femei pentru ca erau curve sau au ars case in numele lui Dumnezeu, pentru purificare.
Copiii se nasc puri dar devin ceea ce rezulta in urma educatiei primite. Daca ii inveti inca de mici sa ucida sau sa fure, vor sti ca asta e calea si ca nu-I ceva rau, de fapt. Sau sa cerseasca prefacandu-se ologi. De aceea multi capi ai gastilor de cersetori si huligani se folosesc de copii. In primul rand fiindca sunt minori si nu inta sub incidenta unor pedepse aspre si, in al doilea rand, fiindca fac ceea ce invata crezand ca aceea e calea. Ei nu vad raul. Ei sunt un teren “virgin” pe care se poate cultiva ce se doreste de catre societate. Mintea lor e ca un burete care poate absorbi foarte multa informatie.
Depinde numai de noi ca odraslele noastre sa fie OAMENI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu